Nicusor Dan a promis preluarea ELCEN de către Termoenergetica, dar și-a dat seama în ultimul moment că nu are bani

Nicușor Dan încă nu a început să pună în practică promosiunile făcute în campania electorală. Românii încă așteaptă reformele promise deși au fost dezamăgiți de ritmul lucrărilor la rețeaua de termoficare.

Pr imarul Capitalei a transmis un mesaj bucureștenilor în care spune că țeava de apă caldă va rămâne rece cel puțin doi ani.

Acum, Nicușor Dan le dă încă o lovitură.

A promis preluarea ELCEN de către Termoenergetica, tocmai pentru a controla mai bine rețeaua de termoficare, dar și-a dat seama în ultimul moment că nu are bani.

“Nu există banii aceştia acum şi nu vor exista dacă Guvernul nu ne ajută. Nu cerem bani de la Guvern. Cerem numai să ne extindă limita de îndatorare, pentru că Bucureştiul, spre deosebire de capitalele europene, este un oraş foarte-foarte puţin îndatorat. Deci, banii aceştia nu există acum. Sperăm ca guvernul să înţeleagă problema şi să ne ajute ca să avem nişte bani cu care să plătim prima tranşă”, a arătat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.

“Imediat cei noi dăm hotărârea în Consiliul General, întreg dosarul se poate duce la Consiliul Concurenţei, care trebuie să se pronunţe dacă e concurenţial sau neconcurenţial ca ELCEN să fuzioneze cu Termoenergetica şi în felul acesta putem să sperăm că încheiem tot procesul până la 31 decembrie. Dacă nu încheiem procesul până la 31 decembrie, nu vom putea să facem nimic în acele prime luni din 2022, până când bugetul local este aprobat. Ceea ce înseamnă că bugetul naţional trebuie să fie aprobat, trebuie să facem noi evaluarea, trebuie să facem dezbaterea publică”, a spus Nicuşor Dan.

Primarul general a menţionat că preţul de achiziţie pentru ELCEN a fost evaluat la 1,075 miliarde lei.

“Nu se pune problema să plătim toţi banii aceştia deodată, ci să plătim o primă tranşă, undeva la 200-300 de milioane”, a precizat el.

Întrebat dacă în această iarnă preţul gigacaloriei va creşte, edilul general a declarat că răspunsul depinde o multitudine de factori şi că discuţia este în curs.